Gabriela Coman
14
mart.

Gabriela Coman: Oportunitatile pentru firmele din Regiunea de Nord-Est

Manager de proiect in cadrul Entreprise Europe Network si coordonator al Incubatorului de Afaceri din cadrul Parcului Stiintific si Tehnologic Tehnopolis, Gabriela Coman va fi prezenta la conferinta de la Vaslui, unde va vorbi despre inovarea si finantarea IMM-urilor.

In ultimii ani, Uniunea Europeana cauta, prin programele sale de finantare, sa impulsioneze inovarea in randul intreprinderilor. Sunt sume uriase puse in joc, iar orice antreprenor care vrea sa-si creasca afacerea poate apela la numeroasele programe deja existente. Dar care sunt pasii de urmat si cum poate un afacerist sa fie sigur ca nu se pierde in hatisul birocratic al proiectelor europene?
O prima varianta ar fi parteneriatele cu cei care detin deja know how-ul, iar pentru cei din regiunea de Nord-Est, Tehnopolisul vine cu infrastructura pusa la punct si cu o retea pregatita pentru a oferi informarea si consultanta de care are nevoie un IMM.
Tehnopolis este singurul centru tehnologic Europe Enterprise Network din partea de Nord Est a României, iar Gabriela Coman coordoneaza activitatea retelei in cele 6 judete ale Moldovei: Iasi, Suceava, Bacau, Vaslui, Botosani si Neamt.

***
Cum poate parcul stiintific sa ajute la dezvoltarea unei afaceri? Ne spune Gabriela Coman, in urmatoarele randuri:

Parcul stiintific este un proiect de amenajare a unui spatiu ce raspunde caracteristicilor urmatoare: se gaseste in apropierea unei institutii de invatamant superior sau un centru de cercetare avansata si intretine legaturi functionale cu acestia (Conform Comisiei Europene).

Conform Asociatiei Internationale a Parcurilor Stiintifice (IASP) parcul stiintific si tehnologic este o organizatie condusa de o serie de specialisti, al carui scop este de a creste bogatia comunitatii prin promovarea culturii inovatiei si a competitivitatii firmelor si organismelor ce o compun.

Parcul tehnologic este o infrastructura destinata sa primeasca intreprinderi angajate in aplicatii comerciale de inalta tehnologie si a caror activitati includ C&D, productia, vanzarea si serviciile ce urmeaza vanzarii. Ceea ce-l deosebeste de un parc stiintific este accentul pus pe productie. Participarea unei universitati nu este esentiala (Conform Comisiei Europene).

Parcurile stiintifice si tehnologice reprezinta o initiativa bazata pe o operatie imobiliara, care intretine legaturi formale si operative cu o institutie academica, initiativa ce trebuie sa impuna o inalta intensitate de cunostinte si care este responsabila de o fuziune de transfer tehnologic si know-how (Mario Marinazzo, vicepresedinte Tecnopol Bari, Italia).

Un tehnopol este o initiativa care asigura un parteneriat dintre o organizatie de cercetare din domeniul tehnologic si lumea productiva, cu sprijinul puterii publice, in general cea locala, pentru a creste competenta teritoriala (Michael Lacave).

Tehnopolurile reprezinta un nou tip de alianta privata cu scopul comercializarii tehnologiilor si cresterii economice. Techno reflecta accentul ce se pune pe tehnologie, iar polis vine din greaca si reflecta echilibrul dintre cei doi poli, sectoarele public si privat.

Tehnopolis Iasi s-a constituit in scopul utilizarii rezultatelor activitatii de cercetare, aplicarii tehnologiilor avansate din economie si cresterii participarii institutiilor de invatamant superior la procesul de dezvoltare economico-sociala prin stiinta si tehnologie.

Principalele sale obiective sunt:

  • transferul tehnologic de rezultate ale cercetarii la agentii economici interesati in fabricarea produselor sau a pachetelor de produse si servicii cu valoare concurentiala si valorificarea acestora pe piata interna sau externa;
  • stabilizarea specialistilor cu performante profesionale in domeniile cercetarii si invatamantului superior;
  • formarea tinerilor pentru activitatea de cercetare;
  • atragerea de fonduri private in activitatea de invatamant si cercetare;
  • valorificarea pe piata a rezultatelor cercetarii stiintifice;
  • crearea de noi locuri de munca in domeniul tehnologiilor avansate;
  • stimularea potentialului inovativ si tehnico-stiintific al personalului academic, universitar, al cercetatorilor si al studentilor;
  • orientarea universitatilor acreditate si a unitatilor de cercetare spre mediul economic si social;
  • integrarea studentilor si absolventilor institutiilor de invatamant superior in mediul socio-economic;
  • stimularea initiativei institutiilor de invatamant superior acreditate si a unitatilor de cercetare-dezvoltare pentru atragerea de noi surse financiare;
  • stimularea agentilor economici pentru participarea activa a sectorului privat la dezvoltarea si valorificarea cercetarii si inovarii, prin realizarea unor produse de inalta tehnicitate;
  • atragerea companiilor straine pentru a investi in activitati de transfer tehnologic;
  • dezvoltarea potentialului stiintific, tehnologic si economic la nivel regional.

Pentru Parcul Stiintific si Tehnologic de la Iasi s-au stabilit urmatoarele domenii tehnologice:

  • tehnologia informatiei;
  • industria audio-vizualului;
  • bio-tehnologiile;
  • industria alimentara.

Activitatile specifice ale Parcului Stiintific si Tehnologic Iasi sunt:

  • cercetarea stiintifica;
  • dezvoltarea tehnologica;
  • invatamant;
  • consultanta tehnologica;
  • prelucrarea si aplicarea rezultatelor cercetarii de catre agenti economici din asociatie sau din afara acesteia;
  • realizarea si utilizarea in regim de microproductie sau comercializarea modelelor experimentale, prototipurilor sau a produselor obtinute.

Tehnopolis Iasi, singurul parc stiintific si tehnologic din Romania cu grad de ocupare de 100 %, ofera urmatoarele servicii:

  1. inchiriere spatii pentru:
    • birouri
    • incubator de afaceri
    • terenuri
  2. acordarea de consultanta pentru:
    • dezvoltarea afacerilor
    • transfer de tehnologie
    • inovare de produs, de servicii, de proces, organizationala si in modelul afacerii
  3. realizarea analizei diagnostic, utilizand unul dintre cele mai moderne instrumente din lume dezvoltat de Imp3ove Academy.

In calitate de centru regional Enterprise Europe Network, Tehnopolis Iasi si-a marit gama de servicii cu:

  • livrarea informatiilor europene, online prin e-Buletin, social media, website, infowatch si tiparit prin newsleterul ERBSN (Eastern Romanian Business Suport Network)
  • furnizarea de informatii despre programe europene (incl. ESIF), legislatie, politici UE
  • realizarea de evenimente de informare cu audienta larga, proprii sau alte altor organizatori
  • servicii de consiliere pe teme de:
    • dreptul asupra proprietatii intelectuale / industriale
    • legislatie si standarde UE
    • achizitii publice
    • politici UE
      programe UE, ex. COSME, Horizon 2020, ESIF si alte scheme europene de interes pentru IMM
    • acces la finantare
    • internationalizare si acces pe piete
    • intarirea capacitatilor de management
    • cooperare cu clustere
    • eco-eficienta: eficienta energetica, modificarile climatice si protectia mediului – de interes pentru IMM-urile care trebuie sa isi adapteze modelul de afacere (in parteneriat cu consultanti specializati?)
  • evaluarea gradului de pregatire, a nevoilor, etc. – review (vizite, discutii, etc.)
  • furnizarea pachetelor de servicii:
    • technology watch la cerere, pentru clienti individuali
    • business watch la cerere, pentru clienti individuali
  • sprijin in activitatile Cross-border:
    • colaborarile comerciale / in afaceri;
    • colaborarile pentru inovare / transfer tehnologic;
    • colaborarile pentru cercetare-dezvoltare, inclusiv participarea in programele Horizon 2020 sau Eureka Eurostars;
    • asistenta la intocmirea profilului firmei;
    • promovarea cererilor si ofertelor in ambele sensuri;
    • promovarea rezultatelor CD din programe publice, facilitarea trecerii lor in productie prin pachete de servicii;
    • brokerage si parteneriate transnationale – inovare si RTD (independente sau alipite de targuri – conferinte internationale);
    • misiuni comerciale internationale;
  • Colectarea feed-back-ului de la firme privind:
    • consultarile solicitate de EASME;
    • opiniile vis-a-vis de politici, legislatie, strategii, etc. europene.

Acestea sunt oportunitatile pe care autoritatile locale (Primaria si Consiliul Judetean) le ofera prin echipa de specialisti a Parcului Stiintific si Tehnologic TEHNOPOLIS. Tehnopolis se ocupa cu predilectie de firmele din judetul Iasi, dar a depasit granitele judetului, acoperind geografic inca 2 judete, Vaslui si Botosani. Pentru celelalte judete ale regiunii NE, Tehnopolis colaboreaza indeaproape cu alti 2 mari furnizori de servicii de business si inovare: Camera de Comert si Industrie Bacau si ADR NE.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.