ARTICOLE

31
mai

Afaceri.ro Craiova – Rodica Lupu: “Continuam sa fim mai curand importatori decat exportatori de servicii, desi avem un avantaj competitiv clar”

Rodica Lupu, Managing Partner la Loop Operations, i-a indemnat pe antreprenorii prezenti la Conferinta Afaceri.ro Craiova sa “atace” fara inhibitii piata Uniunii Europene.

“Libertatea de circulatie a persoanelor si serviciilor este garantata prin Tratatul Uniunii Europene. Aceasta permite antreprenorilor romani sa exporte servicii in oricare din statele membre, in baza autorizatiilor si certificatelor obtinute la noi in tara”, a explicat Rodica Lupu.

Speakerul a subliniat cat de important este pentru oamenii de afaceri romani sa se informeze si sa foloseasca aceste facilitati care pot aduce castiguri substantiale.

“Desi functioneaza de cativa ani, aceste instrumente nu au produs mari efecte in mediul de afaceri romanesc. Continuam sa fim mai curand importatori decat exportatori de servicii, desi avem un avantaj competitiv clar, cel putin in privinta pretului”, a subliniat managerul Loop Operations.

Alti speakeri i-au indemnat pe antreprenori sa experimenteze noi strategii si sa mentina un contact cat mai strans cu piata. Dan Tusaliu, directorul centrului de dezvoltare din Craiova al iQuest Group, a vorbit participantilor despre felul in care tehnologia schimba marketingul, despre nevoia de a inova accelerat si de a fi aproape de client.

“Am intalnit situatii in care compania a planificat atat de mult lansarea pe piata a unui nou produs, incat au ajuns in situatia de a vedea pe piata produsul, dar scos de concurenti. In momentul de fata se merge pe strategia Agile, ce presupune interactiunea cu clientul”, le-a spus Dan Tusaliu participantilor la Conferinta Afaceri.ro.

Evenimentul de la Craiova face parte din seria celor 10 conferinte Afaceri.ro 2013, care a debutat in aprilie la Suceava si se va incheia in luna noiembrie, la Bucuresti.
[sursa: Finantare.ro]

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.