Biography
Cu o experienţă în domeniul resurselor umane de aproape 20 de ani şi în management de peste 12 ani, Luminiţa Popa şi-a început cariera într-un mare grup de firme, lucru care i-a facilitat accesul inca de la inceputul carierei spre diverse proiecte de mare anvergură. O etapă importantă în dezvoltarea sa personală şi profesională a fost experienţa americană şi contactul cu o lume aparte, cea a vapoarelor de croazieră, o lume fascinanta in care si-a petrecut 4 ani si jumatate din viata. A revenit in tara in anul 2006 si din anul 2007 a condus firma Active Job Consulting, de care s-a despartit dupa 9 ani de activitate. A inregistrat numeroase succese de-a lungul timpului, unul dintre ele fiind proiectul „Adaptabilitatea angajatilor, succesul angajatorilor-ASA”, cu un grup tinta de 2646 de persoane – proiect finantat prin fonduri europene, incheiat in 2013. Alte proiecte de referinta sunt „CEO – Centru de excelenta in ospitalitate” si „FACTOR – Fii activ in orasul tau!”, ambele finantate prin fonduri europene, cu grup tinta peste 1200 persoane. Luminita a înfiintat si primul Centru de dezvoltare personală pentru toate vârstele din Oradea, Centrul „Pro Cariere”, pe care il conduce de 7 ani. De asemenea, este membru fondator si Vicepresedinte al Fundatiei Comunitare Oradea, in cadrul careia activeaza ca voluntar permanent si are ca resaponsabilitate coordonarea unor proiecte precum: „Femina Oradea”, „11even Experiences”.
In prezent Luminita conduce si dezvolta propria companie, Corporactive Consulting SRL, pe care a infiintat-o in 2012 si este de asemenea trainer si coach in cadrul companiei.
In anul 2013 Luminita a absolvit programul de specializare postuniversitara “Competitivitate si Inovare: Firme, Clustere si Dezvoltare economica” al Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, program bazat pe materialele dezvoltate de Institutul pentru Strategie si Competitivitate al Harvard Business School.